Eu, romanul

Romanul, cand se naste, are doua optiuni: ori ramane aici sa ingroase randul nesimtitilor autohtoni, ori pleaca in alta parte ( tara, galaxie, constelatie ) tot pentru acelasi motiv. Aici is numai nesimtitii lui, oriunde altundeva de`aiurea vor fi si-ai lor si-ai lui si-ai orisicui. Nesimtitii sunt precum parintii: nu ti-i alegi, te nasti cu ei!

Odata si numai o data nascut romanul primeste din oficiu, invariabil, acelasi potential al nesimtirii. Acest zacamant organic nu moare, nu dispare, nu se pierde – el exista. Nu numai ca exista, dar el se manifesta, se dezvolta, se perfectioneaza, se cultiva si se exerseaza in cel mai natural mod posibil si-n cel mai propice mediu. Nesimtirea nu are leac, nu are antidot, nu accepta opozanti, critici, nu face concesii, nu se spala, nu se decoloreaza, nu este perisabila! Nesimtirea nu are frontiere spatiale, temporale sau de alta natura; ea este eterna, infinita si inevitabila!

Romanul intruchipeaza nesimtirea in cel mai firesc si nonsalant mod: rade cu nesimtire, minte cu nesimtire, voteaza cu nesimtire, injura, bea si procreeza cu nesimtire, sofeaza, ragaie si sforaie cu nesimtire, munceste si sta degeaba in nesimtire. Niciodata si nicunde nesimtirea nu a cunoscut atata profunzime si apreciere!

A nu fi nesimtit in Romania e totuna cu a nu fi deloc. Daca nu esti nesimtit esti ultimul la coada, esti cel care sta in picioare in metrou/tramvai/autobuz, cel care vorbeste fara sa il asculte nimeni, cel care mai sta o data la stop, la trecerea de pietoni, la intrarea pe stadion si, in genere, cel care mai sta o data! Reteta perfecta a insuccesului in viata contine un singur ingredient indispensabil: bunul-simt!

Omul de bun-simt e pe cale de disparitie in tara asta. Il intalnesti din ce in ce mai rar si-l recunosti din ce in ce mai greu: e omul care te saluta si-ti zambeste cu placere, e omul care foloseste cosul de gunoi, care are rabdare, care stie sa multumesca, sa-ti respecte intimitatea, omul care nu da buzna, omul care isi inchide telefonul la spectacol, omul care nu se descalta in compartiment, care nu fumeaza acolo unde nu-i este permis, care nu pune muzica in intersectie, care nu te instiinteaza ca a baut ceva cu acid, omul care nu se curata in urechi si nu face bilute in autobuz, care nu mananca seminte pe strada, care nu-si lasa guma pe masa, sub masa, pe scaun, sub scaun; omul care nu poarta tricou “de puta madre”, care nu-si lasa cainele din zgarda, care-i pune botnita, care nu are ticuri verbale de genu: p-la, sa moara mama/fata/ma`ta/gaina mea, nu are tendinte necrofile gen: bag p-la`n morti ma`ti/tai/lor/ei/lui/mei si nu cunoaste ca unica destinatie de petrecere a timpului liber la sugestie p-zda. Omul de bun-simt e ciudatu unei societati cu mult mai ciudate.

Orice om simtit in prezenta altui om simtit, ramane la fel de simtit. Omul simtit in prezenta nesimtitului reuseste sa ramana simtit. Nesimtitul in prezenta altui nesimtit devine si mai nesimtit asa cum si celalalt nesimtit, la randu-i, devine si mai nesimtit. Nesimtitul in prezenta omului simtit nu doar ca devine cel mai nesimtit, dar isi atribuie si rolul de ghid si expert intr`ale nesimtirii. Simtitul si nesimtitul determina un univers unde primul isi doreste sa traiasca fara celalalt, in timp ce celalalt nu poate trai fara primul. Avantaj nesimtitul!

Eu, romanul cel mai nesimtit dintre toti simtitii si cel mai simtit dintre toti nesimtitii m-am hotarat sa initiez o dare de seama despre cei cu si cei fara bun-simt. La ce materie prima exista in materie de nesimtiti n`o sa pot face fata niciodata – cu simtitii e mai usor, ei nu-mi dau batai de cap si nici mult de munca.

Simtitilor – toate cele bune!

Nesimtitlor – `v`as muma`n cur  a`si maine!